(:

Ploua. Zgomotul ciudat al stropilor mi-a format un cosmar placut...Afara undeva alergam in gol si ma chinuiam sa obosesc...Nu inteleg de ce nu simteam nimic si de ce tot inconjurul meu se intarise intr-o gheata de indiferenta. Oameni care ma priveau insistent cu o sclipire retorica in priviri... Ploua si in cercul meu iluzoriu. Ma intrebam daca erau doar picaturi de ploaie sau plangeam si eu. Nu reuseam sa disting opozitiile si generalizam totul in tipic sau anormal. Mi-era de ajuns sa recunosc un sentiment pentru a-l considera dominant. Printre gene imi scapa blitul pupilei si imi tiparisem in minte toate formele fotografiilor. Erau imagini pe care le mai vazusem sigur, dar nu le recunosteam, erau chipuri pe care le stiam in trecut si care acum parca isi schimbasera trasaturile.Erau alte forme cu alte conceptii, erau alti oameni cu alte suflete. Tineam aceeasi idee si o exacerbam cu fiecare secunda pe principiul de a nu-mi pierde increderea, tineam acelasi suflet cu teama de a nu se metamorfoza si el. Cuburi de grindina cadeau in urma mea, erau pline de incertitudini si regrete. Eram departe de ele?.... pretindeam sa fiu, dar alergam in gol si ramaneam calcandu-le, contemplandu-ma cu radacinile lor, otravindu-ma cu esenta din ele. Ma gaseam intre dimensiuni inexistente.Cand totul trebuia sa fie albastru si larg, mi se inchisesera spatiul si devenise alb. Incercam sa definesc infinitul alb prin substanta de cer innorat. Eram de fapt naiva , nu aveam nici cer, nici macar in ceata pe pamant nu eram. Eram intr-un loc fara spatiu, intr-un timp fara cronometru...Semne de intrebare intoarse apasau nimicul, cadeau si ele in gol, dar se pierdeau, se duceau undeva...eu ramaneam acolo, in acelasi gol tampit, asteptand...Era placut pentru ca odata cu ploaia nu mai simteam frigul, o gustasem si era sarata...era din lacrimi...si de unde cadea atunci?...nu aveam nori. Cand a incetat sa mai ploua, vazusem un tip, statea cu spatele.Am realizat atunci ca da,erau si lacrimile mele pentru ca simteam picaturi prelinse doar de pe obraji spre gat...Aveau insa un miros placut, parca plangeam cu picaturi de trandafir alb....tipul nu stiu cine era, mereu statea cu spatele.Stia probabil cum sa scap din golul acela....M-a ajutat intr-un oarecare mod sa-mi dau seama ca nu are cum sa existe in lumea mea o astfel de persoana si m-a facut sa ma trezesc...Acum la realitate studiez meticulos fiecare absurditate din cosmar si imi dau seama ca a fost placut tocmai pentru ca pot realiza ce bine imi este intre conturul realului.De altfel..mi-as fi dorit sa fie o ploaie albastra si sa inot in marea mea de lacrimi parfumate...