19 februarie

   Imi pare rau pentru cei care au pierdut din cei dragi, din oamenii lor de suflet. Imi pare extrem de rau pentru cei care peste noapte s-au trezit cu o parte din inima stinsa, necrozata, din socul pierderii unei persoane apropiate. Cat de trist poate fi si cum trec acei oameni peste o astfel de incercare in viata? Ma intreb de unde vine rezistenta, taria, speranta..? E aiurea firea umana. Cum un om simplu te poate face sa suferi involuntar. Un cineva care ti-a fost alaturi mereu, probabil te-a si crescut, cum un astfel de om pleaca din viata ta si te face atat de tare sa suferi, doar prin absenta lui. E de ajuns absenta unei persoane de care te-ai atasat sa te atace in cel mai nevinovat mod.

   Se intampla uneori sa am foarte mult timp cat sa imi limpezesc ideile...si atunci ajung sa ma gandesc la o persoana draga, la una pe care mi-as dorii sa o mai pot vedea, de drag, de dor, de pur si simplu, macar o data..E incredibil cursul existentei, il inteleg, il agreez, dar undeva acolo nu il accept de tot. Poate ca nici nu ar trebui sa acceptam in totalitate loviturile primite de la viata, poate nici nu ar trebui sa ni se para prea normal si poate..uneori e mai mult decat firesc sa te infurii un moment pe fapte si pe cele intamplate, sa te descarci...19 februarie.  

Formă

Dacă totul e menit să aparţină unui tipic şi să se încadreze unei forme atunci aleg să fug din universul ăsta. E un moment în care îmi vine să mă arunc pe un câmp într-un pat jos şi moale, cu cearşaful ridicat din cauza vântului, pe care să-l văd în reluare cum se stinge, lăsându-se în jos, întins. Şi să îi cer cerului să îmi picteze în albastru toate gândurile negre.

Cu cât se deşteaptă mai mult, cu atât oamenii au tendinţa să generalizeze şi să caute o tipologie în persoanele alăturate. Crezând că aşa se pot descurca cu toţi după modelul: "cu tine aşa trebuie să mă port, te ştiu eu". Greşit. E un vârf în care ajungi şi recunoşti că ai voie să greşeşti şi că ai judecat incorect. Important e să înlaturi din orgoliu . Nu mulţi pot face asta. Dar cei puţini sunt cei apreciaţi.

Ar trebui sa ma aflu intr-un alt loc acum. Mi-as dorii si nu-mi doresc de fapt. Finalmente realizez ca tot inutilul are un scop. Toate lucrurile folositoare sunt de consum. Si nu ma refer la faptul ca genereaza o satisfactie prin epuizarea lor, ci subliniez ideea ca, intamplator, se face ca produsul sa mai fii si tu,ca om. Devii materialul brut al brutului material pe care il creezi. Si atunci plasez perfect un gest aiurea , inutil si aparent neimportant, care sa-mi ofere un timp de relaxare. Pentru ca imi e foarte usor sa lucrez aiurea. Nu cere concentrare sau detaliu, totul tine de libera coordonare, dupa modelul "asa ti-a venit". Sunt atat de "inutile" randurile acestea incat in toata vigilenta mea am uitat de ceea ce ma agasa anterior. O aberatie perfecta care sa nu ma oboseasca.

Never give up

  Iuziile mele nu s-au nascut niciodata.

N-am avut niciodata optiuni nefavorabile, am avut doar optiunile pe care mi l-am facut eu. Am avut experiente care m-au curatat pe dinauntru, doar pentru o secunda, de tot binele sau de tot raul, cum se curata spatiul acvatic presarat cu piper la o simpla atingere a degetului cu sapun.

Am incercat mereu sa promovez cea mai buna calitatea a mea, ambitia, dar am insingurat-o de fiecare data luandu-i necesarul de pricepere, prudenta sau calm. Am si am avut un singur dictator din intreg corpul meu-inima. Si cand am parut cea mai rationala atunci mi-am tradat a mia oara mintea. Ma simt cea mai slaba cand cineva vine si imi insira vorbe : "lasa ca tu esti tare, lasa ca tu faci, tu stii"...imi curg asa in constient cum imi curg lacrimile pana in jos spre gat si se unesc cand ma fortez sa nu se vada ca plang...si da, mai si plang. Acel cineva imi nareaza de parca ar fi trait legat cu acelasi siret de papucul meu. Si toate incurajarile tipice imi creeaza indoieli si ma sperie.

Aproape ca nu ma recunosc ...si din cauza cineva-urilor am ajuns sa port o masca mai des decat femeile bolnave care poarta peruci. Si o port si eu ca si ele, cu aceeasi teama de a nu dezvalui adevarata imagine, cu satisfactia ca da bine si cu regretul ca oamenii nu te accepta daca nu ai masca. E vorba de a stii sa arati ca nu iti pasa cand nu poti asemana nimic cu durerea ta din suflet, e vorba de a intoarce spatele cand tu de abia daca ai vrea sa iti muti privirea de la acea persoana, e vorba de a fii cel mai rece lucru cand ceva in interior te arde. E vorba de a nu te da batut in fata celorlalti pentru ca iti pasa de tine. Nu e egoism. Nu e nicidecum ideea de plin de sine. Totul se rezuma la necesarul de tine pentru propia-ti persoana.

Iar masca aceea nu face nimanui rau, iti face tie bine. Ea iti cladeste la fiecare furtuna un alt zid care sa te protejeze.

Daca recent am pierdut, ma simt cea mai castigata totusi. Am pierdut ceva nesemnificativ si care mai mult m-a intarit. Am picat si m-am simtit cea mai de jos. Au fost cateva clipe pe care le-am petrecut pe o perna straina uitand pana si de rimelul care avea sa se curga cu lacrimile mele. Si a fost bine ca am fost acolo, pentru ca am descarcat tot , dar absolut tot sentimentul acela de ura pentru mine. Doar de cateva ori m-am urat in viata..Cand m-am certat cu cineva drag incat sa-i spun "stii ce: te urasc!" , pretext pentru ca nu puteam sa-i cer iertare. Cand am picat exmenul cel mai important din viata mea de pana atunci, despre care vorbeam anterior si care m-a demoralizat. Dar nu multi au stiut. Si o alta ura pentru mine am cultivat-o cand unii din apropiati vorbeau de tradari doar ca preludiu pentru o tradare a lor. Dar pentru mine una nu exista asa ceva. Cand stii ca cineva apropiat iti face ceva neplacut, atunci ceva se intampla cu el, nu cu tine. Lui nu ii e bine, el care ti-a facut rau . Ca daca nu iti facea rau, se simtea bine. Asta e cel mai logic.

In legatura cu a te da sau nu batut, e vorba sa stii cand sa pacalesti "ce e scris". Nu. Nimic nu e scris. Nu ma dau batuta prin faptul ca o iau de la inceput, desi stiu ca e greu si ca doare al naibii de tare. Prin ideea ca un esec mare imi va aduce o satisfactie dubla cat dimensiunea sa. Oamenii parca sunt facuti din plastelina uneori si imbibati cu sentimentul acela de deranjare. M-au chinuit multi cand am gresit, intrebandu-ma cu o curiozitate nesimtita,falsa, doar ca sa repet cuvinte dure pentru mine. La fiecare intrebare de : "cum nu ai reusit?!" , raspunsul meu le venea lor ca manusa, in privinta satisfactiei, iar mie ca o alta sageata in degetul mic de la picior, pe care alta data nimeni nu mi-l nimerea ca stiam sa fug. Dar acum am stat in loc si cum le-am dat ocazia , oamenii si-au folosit talentul.

Din masca mea de surplus de narcisism, exces de siguranta de sine si deficit de nepasare, am pastrat se pare cate putin din fiecare. Dar sunt resurse epuizabile care ma ajuta doar sa supravietuiesc, nu ca as muri, ci ca m-as lasa demoralizata, pierduta ca acul unei busole stricate, osciland mereu intre impresiile celorlalti.

beauty isn`t perfect, is it?

Ajungi sa cunosti persoane perfecte care nu te mai atrag deloc fizic, pentru ca sunt prea "perfecte". Da..apare cuvantul "prea" si atunci te gandesti ca ceva nu e tocmai in regula:) ....Si te intreb, cum reusesti sa ii vezi frumusetea daca nu are nici un defect cu care sa i-o compari? N-ai cum sa spui ca iti plac ochii ei "lentilati" pentru ca imediat iti atrag atentia super buzele mulabile:)). Hell with that. Exact. La femei ma refer. Ma intreb daca evolutia asta "intelectuala" de rectificare fizica se datoreaza tipicului masculin. Sau poate ca barbatii au descris cum vad ei frumusetea si ele nu au inteles-o.

Frig

Cred ca undeva e prea frig in momentul asta. Poate sa fie rece in mai multe locuri in acelasi timp..in mai multe dimensiuni si sensuri...dar azi e mai frig intr-un loc anume decat in orice alta dimensiune. 

It's up to you

Adevarul este ca nu ne prea pricepem. Nu stim, nici nu ne strofocam prea mult sa ne pese. Ne lasam dusi de val si o lasam pe ea sa hotarasca. Intervenim minim, iar atunci cand se schimba ceva in functie de noi si nu e cel mai stralucit rezultat, tot pe ea o invinuim. Si apoi, finalmente, meditam asupra ei cautand raspunsuri.

Femeia

Femeia, ca si evreul, e un produs secundar al evolutiei umane. Ca si tiganul, iubeste muzica, dar numai in masura in care acea muzica ii permite sa danseze. Creierul femeii, ca si al negrilor, este cu cel putin o treime mai mic decat al barbatului. Femeia nu este la fel de puternica, de inalta, de abila ca barbatul. Femeile nu vor putea practica niciodata anumite meserii, ele nu vor putea fi niciodata mineri, piloti de avioane, soferi de curse, nici macar bucatari profesionisti. Oricat de bine ar gatii o femeie, barbatii sunt cei mai mari bucatari, asta se stie. Femeile nu au ce cauta in arta. Femeile nu stiu nici sa scrie, nici sa picteze, nici sa compuna muzica, decat la nivelul lejer al intretinerii unui mediu placut in casele lor. Femeile ar trebui tinute in casa. Ele sa-si vada de educatia copiilor lor, desi cei mai mari educatori, tot barbatii au fost. Femeile sunt incapabile de abstractizare.

Femeia este facuta numai pentru procreare, asta se vede clar din dispozitia anumitor organe in trupul ei. De aceea, femeile sunt stapanite de sentimente, pe cand barbatii - de ratiune. Femeile iubesc sexul, de aceea nu trebuie lasate sa exagereze. Femeile, ca si cainii, trebuie tinute la respect cu mana forte. Ca si ei, ele trebuie dresate de mici. Fetitele, mai ales, sunt niste animale foarte periculoase. Nu va lasati fermecati de dragalasenia lor. Se vor transforma in niste mutanti, carcotase, rele de gura, cicalitoare, se vor ingrasa si le va creste par pe fata lor cea astazi atat de dulce, sanii le vor cadea si vor face varice. Trebuie sa vedeti in orice fetita, femeia care va deveni nu peste mult timp.

Din pacate insa, statistic vorbind, femeile traiesc mai mult decat barbatii. Asta mai ales fiindca femeile nu se sinucid aproape niciodata. Ele nu sunt capabile sa asimileze valoarea, nu stiu ce inseamna curajul, demnitatea, onoarea, discretia, modestia, controlul, fermitatea, munca, suferinta. Femeile nu sufera, ele mimeaza suferinta. De aceea, spre deosebire de barbati, stiu foarte bine sa planga.
Femeile ar trebui inchise in rezervatii. Ar trebui hranite, ajutate sa se dezvolte, aduse in conditii bune pana la o anumita varsta, ideala procrearii. Pe urma, pe la 40-45 de ani, odata ce si-au terminat menirea, ele ar trebui eutanasiate cu blandete. Orice barbat ar merita sa aiba in patul lui, tot timpul, femei intre 15 -30 de ani. Cele peste 30 ar fi date barbatilor care nu mai pot procrea, ca sa se mai distreze si ei cu ceva. Nici o femeie peste 40 de ani nu merita sa mai traiasca. Ele nu aduc decat nefericire barbatilor lor si ii impiedica sa traiasca langa exemplare tinere ale speciei.

Femeile nu se deosebesc intre ele. Nu conteaza ce alegi, pana la urma tot acolo ajungi. De aceea, n-are nici un rost sa preacurvesti.

Decalogul dupa Hess - Alina Nelega

Sometimes

Sometimes I wanna say goodbye. Somehow I did. Somehow you don't let me. Somewhere I'll find the strength to do it for real. Sometimes I wish I've never met you before...but only sometimes.

"I wanna carry a piece of who I was before, so when I hit the wall I really hit the wall"

It's in my DNA

M-am gandit asa: 90% din atitudine mi-o modelez dupa melodiile pe care le ascult pe moment. Imagineaza-ti cand dau peste o zi de Greenday sau una de Coldplay. Dar preferata mea e cand nimeresc o Vama Veche sau o Avril Lavigne, poate chiar Pink si pot sa ma manifest .

Ce are muzica asa special incat te poate predispune si influenta mai repede decat un nurofen cand ai febra? ...Muzica e cel mai subtil halucinogen. Si chiar provoaca dependenta. Poate avea efect de calmare sau sa-ti provoace stari de adrenalina sau de nebunie. E OK SA FII NEBUN. Desigur, limitat si numai daca e vorba de muzica sau eventual daca disectiile pe cadavre iti provoaca foame. Glumeam.

Nu se stie cu precizie cum sunetele ne influenteaza creierul, eu zic ca e o enigma care s-a nascut sa ramana asa. Oricum, daca ar fi sa gandim totul in muzica, am spune ca si bebelusul se distreaza pe beat-ul cordului mamei sale inca din viata intrauterina. Si binteles, mai adauga si o tenta de respiratie, circulatie sangvina, etc. El le traduce si le asociaza incat sa-si creeze un mediu placut.

Muzica noi o cream, de fapt. Noi o percepm ca fiind muzica. Pentru ca ceea ce receptionam sunt simple unde pe care le tranformam in sunete , iar daca se succed placut le numim muzica, daca nu, le spunem zgomote. Diferenta depinde mult de fiecare in parte si de gusturile sale. Asa ca nu trebuie sa te miri daca bunica ta considera rockul ca fiind cea mai proasta asociere de zgomote.

Ps: Sunt sigura ca un artist ar exprima mult mai veridic si mai creativ imaginea muzicii, eu nu ma pot abtine sa nu analizez stiintific.

I don’t think we need people who can love us. We rather need people making us to forget the other love we couldn’t completely ever have. That’s the hard part.

Cu cat stii mai multe , cu atat esti mai singur.

Oamenii cu un surplus de cunostiinte ajung intr-un moment sa fie considerati obsedati, sau simplu - nebuni. Fie pentru ca se exprima total normal fata de ei insisi si complet aiurea fata de cei din jur, fie pentru ca s-au obisnuit sa faca conexiuni indiferente si aparent neimportante referitoare la cunostiintele lor. Legaturi care nu impresioneaza si aduc reactii gen "eh ..detalii" , dar uitand de faptul ca de la un detaliu pleaca totul.

Eu cred ca eticheta de "nebun" vine din invidie. Oamenilor trebuie sa le vorbesti pe inteles, nu sa te folosesti, cum este in mod normal si etic, de atu-urile tale. Ei nu vor accepta o explicatie prea filosofica sau stiintifica pentru ca nu ii intereseaza si deci, ca apreciere vei primii critici. Iar pentru ca sa nu renunti la ideile tale de dragul lor, ajungi sa te izolezi.

Multi se multumesc cu izolarea. Uneori face bine sa renunti la influentele umane decat la inclinatiile stiintifice.

They never say goodbye, they stay together forever

Imi pare rau ca a trebuit sa-mi iau ramas bun. Prea devreme, prea absurd. Conteaza ca timpul limpezeste neclaritatile dintre doua persoane, in sensul in care nu le sterge, ci le face pe acele persoane sa se uite reciproc, sa uite una de cealalta cu tot cu probleme. Imi pare rau des. De prea multe ori. Nu e o exagerare, e un minim al realului, o prezentare in mare a adevaratelor sentimente. Nu am nici invidie, nici orgoliu, nimic. Am doar regret.

I have that kind of exciting feeling that makes me arise above all of you. And it feels so damn good. It's so fucking well to be in top at least for a moment in life. I don't understand people who limit to the little they have, I was always by the side of the ones who set their goals high. Therefore I am perfectly sure I'll get there.So whenever they come and tell you: "you'd wish", give them payback with your self-confidence excess. You wouldn't be touched anymore.

Animatie

Uite ceva dragut.

Diva

Am amestecat sistemul endocrin cu Beyonce, Coldplay, Jessie J si Mumm-ra. Pefecta combinatie daca vrei sa te prefaci ca inveti.

De la I'mma diva cand vine vorba de hipofiza care ar fi sefa glandelor, pana la ideea ca e strans legata de hipotalamus si il complexeaza mult, gen She's got
him high.

M-am convins. Daca ceva nu are aparent nici o legatura, nici macar in prima interpretare meticuloasa, atunci cu siguranta toate conexiunile se termina in acel ceva. Cam din a doua incercare vedem si sinapsele.

Psychosurgery

Foarte ciudat. Oamenii sunt foarte ciudati. Cu cat citesc mai mult, cu atat ma conving mai mult: inima e doar un pretext. Ce-ai zice daca ti-as spune ca simti mai mult cu creierul decat cu inima? Bine, exagerez. Cineva sa-mi defineasca iubirea va rog. Ca am ajuns sa transform totul in ratiune si sa gandesc inexplicabilul la mod stiintific.

Daca pana si personalitatea are schimbare, atunci de ce sa nu schimbam si sediul sentimentelor. Si vorbesc foarte serios in cazul personalitatii, o mica interventie chirurgicala in zona inferioara a lobului frontal si te-ai trezit alt om. Ups. Bine,bine,bine…nu e chiar asa usor. Asta se facea pentru exemplele negative, fiind un fel de incercare de a schimba psihicul bolnav pe care il aveau unii. Acum, mai practic este controlul compoartamentului prin medicamente.

Anyway, interesant este ca daca un medic vrea, se poate baga si in subiectivitatea ta. Si vii si te opui: “No way!”. Pai yes way, ca oamenii sunt atat de preocupati sa asocieze toate simtirile cu inima, incat au uitat de a doua “inima” importanta, cea rationala, creierul. Am devenit oarecum sceptica in privinta sentimentelor si poate de aceea se simte intre randuri o oarecare ironie la adresa inimii. Aproape ca o urasc, corect. Ca ma gandesc daca nu ne-ar fi mai bine fara atatea ocupatii pe care ni le creeaza ea. Si atunci vin si maschez tot si ma gandesc ca totul pleaca de la cortex.

Toti oamenii mari au definit senzatiile specifice gen auz, vaz, gust sau procesele complexe de gandire , memorie,personalitate, etc. , ca fiind proiectate undeva pe scoarta cerebrala, fiecare cu locul lui. In alte cuvinte, datorita zonelor acelea, noi realizam senzatiile, ne dam seama de ele. Dar nimeni nu indrazneste sa spuna : “eiii si iubirea tot pe acolo se proiecteaza!” . Normal, ca oamenii stiu ca ei simt cu inima, si simt un gol in stomac care nu are nici o legatura cu zona toracala superioara unde se afla cordul, si zic ca golul ala in stomac e de la el. Iar aici intervine inexplicabilul. Oamenii spun ca au fluturasi in stomac. Si daca nu cunosti sezantia, te bufneste rasul. Iar daca o cunosti si incerci sa o explici cu toate metodele tale stiintifice, tot nu vei aduce convingeri veridice pentru cei din jur. Discutabil.

10:59. Cam de 20 de minute stau cu laptopul in brate si ma gandesc. Mi-am facut timp sa ma gandesc. Nu stiu ce sa mai cred. Nu stiu daca randurile mai sunt utile ca sa ma descarc. N-am nici o apasare sau ocupatie problematica care sa ma distraga, pur si simplu am obosit asa deodata. Si am zis stop. Au mai trecut 5 minute si am impresia ca gandesc in gol. Nu imi pot concentra atentia asupra unui lucru, nimic nu ma intrerupe si nu ma deranjeaza. Si asta e oarecum enervant. Am prea multa libertate si o transform in constientizare de sine. Nu am chef nici macar sa critic. Mi se pare ceva grav sa nu te tina ceva in priza. Avem nevoie de surse care sa ne streseze ca sa fim umani. Momentan n-am nici o sursa si nici un stres. Caut ceva de care sa imi pese si sa imi starneasca interesul si.. nimic.

M-am uitat la un documentar Vogue si mi s-a intors moda pe gat. La ei nimic nu e intamplator sau imperfect. Asta ma enerveaza. In sfarsit ceva care sa ma enerveze. Acum ma gandesc la 7 raioane de haine exceptionale postate in fata unei singure femei care are puterea sa le ignore pe toate si sa aleaga doar 2 piese din toate cele 100, din diverse motive. Asta da caracter. Poate ca exagereaza doar pentru ca asta o defineste pe ea.

In alta ordine de idei, as putea spune ca ma mai enerveaza ceva. Si iar e bine. E word-ul meu care ma chinuie mereu prin corectura lui. Nu e ca mi-e lene sa il fac, si cred ca si stiu cum, dar as alunga un al doilea lucru care ma tine in priza.

Ca de obicei evit involuntar sa termin si articolul asta. Cred ca am pierdut ceva. Cineva mi-a fugit. Mereu imi fuge. Dar de pierdut …de fapt, am pierdut mai multe. Am pierdut si lucruri pe care inca nici nu le avusesem complet. Alea m-au infuriate cel mai tare. Ce urat. Trist, dar acum sunt prea plictistita sa imi amintesc de ele. Am terminat.

"Share things that you are most excited about. Share things you find, love, hate and create. Share the things you've made, even if it`s not finished yet. That`s what makes it engaging."

Do I have to?..

Ne obosim aiurea. Aiurea si inutil. Nu am de gand sa schimb nimic. Nici nu vreau, nici nu am incercat de ajuns. Pentru ca nu vreau. Asa ca hai sa nu ne mai obosim. Eu trec peste.