Imi pare rau pentru cei care au pierdut din cei dragi, din oamenii lor de suflet. Imi pare extrem de rau pentru cei care peste noapte s-au trezit cu o parte din inima stinsa, necrozata, din socul pierderii unei persoane apropiate. Cat de trist poate fi si cum trec acei oameni peste o astfel de incercare in viata? Ma intreb de unde vine rezistenta, taria, speranta..? E aiurea firea umana. Cum un om simplu te poate face sa suferi involuntar. Un cineva care ti-a fost alaturi mereu, probabil te-a si crescut, cum un astfel de om pleaca din viata ta si te face atat de tare sa suferi, doar prin absenta lui. E de ajuns absenta unei persoane de care te-ai atasat sa te atace in cel mai nevinovat mod.
Se intampla uneori sa am foarte mult timp cat sa imi limpezesc ideile...si atunci ajung sa ma gandesc la o persoana draga, la una pe care mi-as dorii sa o mai pot vedea, de drag, de dor, de pur si simplu, macar o data..E incredibil cursul existentei, il inteleg, il agreez, dar undeva acolo nu il accept de tot. Poate ca nici nu ar trebui sa acceptam in totalitate loviturile primite de la viata, poate nici nu ar trebui sa ni se para prea normal si poate..uneori e mai mult decat firesc sa te infurii un moment pe fapte si pe cele intamplate, sa te descarci...19 februarie.
7 iunie...
RăspundețiȘtergere