Asta e pentru cineva care se simte distrus. E pentru ca nu merita sa isi vada cioburi din suflet cum se departeaza proportional cu trecerea timpului.

Oamenii sunt ipocriti involuntar, fara conotatii negative si cu intentii bune, te incurajeaza cu usurinta, dar nimeni nu poate sa vorbeasca din ipostaza ta. Caci daca le-ai cere sa se puna in locul tau si sa vorbeasca si-ar pierde calmul, cuvintele si etica.

Cel mai bine iti poate face cineva care vorbeste putin si asculta tot ce zici confirmand si chinuindu-se sa te inteleaga.

Un om care a pierdut ceva nu cred ca are nevoie de sfaturi. Vorbim de suflet. El singur stie deja ce e de facut si cum. Chiar si disperat, se aduna si se controleaza in relatia cu cel pierdut.

El are nevoie sa fii acolo si sa il lasi sa iti vorbeasca din suflet. E mult mai cunoscator si mai constient decat tot restul care incearca sa mascheze adevarul. Pentru ca el stie cel mai bine. Apare un echilibru ciudat care il face sa dispere limitat. Va reusii sa zambeasca fortat si sa tina capul sus parca strajuit de ceva, dar il va tine.

Realitatea e urata si suntem facuti sa suferim pentru ca suntem facuti sa ne incercam pe noi insine, mizand cu sufletul. Cea mai ciudata chestie pentru care nu gasim niciodata medicamentul necesar la timpul potrivit.

Si cum evident totul decurge dupa modelul "what goes around, comes around", nimic nu se iarta. Abia astept sa iti revii, sa te ridici si sa zambesti din reflex, fara crispari.

Abia astept sa treci peste si sa devii mai dura cu lumea. Ca lumea merita asta.